Un sfârșit de „Amurg” satisfăcător

Zori de zi de Stephenie Meyer
Editura RAO
Traducerea de Laura Frunză și Mihaela Frunză
ISBN: 978-606-609-362-0

Probabil că toată lumea știe câte ceva despre saga „Amurg”, un fenomen literar și cinematografic al secolului XXI (nu cred că exagerez), cu succes în special în rândul adolescenților și tinerilor. După o anumită vârstă, este mai mult apreciat de femei, fiind o poveste romantică de dragoste. Zori de zi este cel de-al patrulea volum al impresionantei serii. Este compus din trei „cărți”, toate trei relatate la persoana întâi, doar că prima și a treia din perspectiva Bellei, iar cea de-a doua din perspectiva lui Jacob. Personajele sunt deja cunoscute din primele trei volume, așa că nu le voi prezenta. Voi spune doar atât: sunt conturate la fel ca și înainte, iar în general scriitura lui Stephenie Meyer pare a nu fi suferit absolut deloc de pe urma trecerii timpului: deși publicat în 2005, primul volum al seriei, Amurg, Twilight, a fost scris în 2003, iar Zori de zi a fost finalizat la începutul lui 2008. Probabil că stilul identic se datorează și faptului că ultimul volum al seriei a fost conturat tot în 2003, dar la sugestia editorilor, între cele două au fost intercalate Lună nouă și Eclipsa.

Renașterea SF-ului românesc

Hârtiile masculului de Silviu Gherman
Editura Curtea veche
ISBN: 978-606-588-359-8

SF-ul românesc a intrat într-un con de umbră în ultima vreme. De când George Anania și Romulus Bărbulescu scriau Ferma oamenilor de piatră, Paralela-enigmă sau Doando iar Mihail Grămescu publica Phreeria - Epopee exotică a trecut mult timp, iar literatura română a abordat multe genuri, dar nu și SF-ul. Sau prea puțin SF-ul. Cu excepția câtorva nuvele și povestiri, acest gen literar nu a fost tratat de prea mulți autori autohtoni: Liviu Radu, Dan Doboș și încă puțini câțiva, care au scris cu precădere povestiri sau nuvele. Dar iată că Silviu Gherman are curajul să accepte provocarea de a reînvia un domeniu literar ce părea apus, iar romanul Hârtiile masculului îi face cinste.
Abordând tema societăților post-apocaliptice, Silviu Gherman descrie o civilizație în care vestigiile trecutului se află într-un grad avansat de deteriorare, iar singura instalație funcțională moștenită de la vechea civilizație este o enigmă pentru toată lumea. Burbaci, fuscubrahi, chirunţi, croace și pruţ, o specie de masculi care diferă radical de femele, gigantice în comparație cu masculii, sunt de o frumusețe orbitoare și au preluat conducerea societății transformând-o într-un matriarhat ce nu poate fi răsturnat – acestea sunt principalele elemente care creează lumea din Hârtiile masculului. Reproducerea sexuală nu mai există, sexul fiind doar o cale de satisfacere a femelelor. Masculii sunt programați genetic să nu se poată răzvrăti împotriva acestora, iar ele sunt stăpânite de capricii puerile care se dovedesc a fi de fapt, necesități fiziologice ce nu pot fi neglijate, ale unor organisme diferite de ale noastre.

Problemele familiale din Paradisul hawaian

Descendenții de Kaui Hart Hemmings
Editura: Humanitas fiction
Traducere: Nadine Vlădescu
ISBN: 978-973-689-524-1


„...mă duc lângă soția mea, care arată ca fantoma unei femei. Mă așez lângă ea pe pat. O iau de mână, iar mâna nu mai pare a fi a ei. Îi ating chipul, mă uit la buzele ei, la cutele pe care le fac acestea. O mângâi pe frunte și pe păr [...]. O rog în gând să mă ierte și apoi îmi dau seama că nu e o zeitate și că trebuie s-o spun cu voce tare.”


Kaui Hart Hemmings, scriitoare americană născută în Hawai’i, aduce în prim plan cu Descendenții lumea insulelor, diferită de ceea ce literatura americană continentală ne-a obișnuit până acum. Ultimul dintre statele care s-au alăturat SUA, Hawai’i este profund tributar sistemului tradițiilor moștenite din perioada pre-americană. Nu doar numele – pe care oamenii insulelor le poartă cu mândrie – dar și obiceiurile sunt greu date uitării. Dacă societatea prezentată în literatura americană apare într-o oarecare măsură sterilă cititorului european, în Descendenții personajele au substanță, interacțiunea dintre oameni se conturează într-o manieră informală, mult mai apropiată de cea europeană, mai cu seamă cea românească. Chiar dacă nu se cunosc, oamenii se comportă ca și cum ar face-o, fără reticența care se regăsește la personajele altor romane americane. Conflictul dintre generații are altă anvergură, iar familia disfuncțională continuă totuși să se ghideze după reguli funcționale, care îi dau șanse de refacere.

Cum arată comunismul (și declinul lui) prin alte părți

Vacile lui Stalin de Sofi Oksanen
Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2012
Traducere: Sigrid Crasnean
ISBN: 978-973-46-3086-8

Un ritm amețitor, un interminabil slalom prin diferite momente ale vieții, un amestec savuros al cronologiilor, fără însă a scăpa din mână matrița cauză-efect, toate astea fac din romanul Vacile lui Stalin un tablou incredibil al eșecului pe care societățile care au fost cucerite de pecinginea roșie l-au trăit, de la începutul instaurării guvernelor comuniste, până mult după căderea acestora. De la frica de deportare, foamea cauzată de lipsa mâncării sau disperarea care duce la trădarea dintre frați până la foamea cauzată de lipsa banilor sau frica de un viitor în care nimic nu e sigur, viața în comunism și după căderea acestuia, a fost un calvar pe care Sofi Oksanen îl descrie cu o incredibilă dexteritate.
Vacile lui Stalin este un roman care nu poate fi povestit cu adevărat. Firul epic este constant spart de amintiri ale trecutului care a modelat prezentul. De fapt, e posibil ca firul epic să fie constant spart de incursiuni în trecut, care au modelat viitorul. Ce pot să spun sigur este că nu pot știi cu certitudine care este povestirea principală: cea a Annei, povestită la persoana întâi, dar cumva dedublată pe parcurs, astfel încât Anna devine personaj despre care Anna povestește cu pretenție de obiectivitate, sau cea a mamei acesteia, Katariina, ale cărei acțiuni din perioada comunismului au efect direct și imediat recognoscibil în prezentul Annei.

A new detective on the rise

Colin Fischer is the new detective in town. Hercule Poirot, Sherlock Holmes, Monk or Colombo are merely his predecessors. Beside the detective side, these characters have another thing in common: the inability (or a low developed ability, at least) to interact normally with the people around them. Like them, Colin Fischer has his own way of dealing with the surrounding world: he retracts, he observes, he calculates in mathematical manner everything, and then he draws conclusions.

He is not presented as a detective in the first place. You would actually think this is a teenager’s book, like those books with adolescents and their school behavior. Yet, the book offers this surprise: the character is slowly showing signs of being a detective prodigy. Unlike the previously mentioned characters, he is first a school boy, then a person that suffers from “Asperger’s syndrome” (a ”neurological condition related to autism”) and only at the end his detective skills will come out.
The first two things that he is, put Colin in a very delicate position towards everything around him: his colleagues that play tricks on him and torture him in the cruel way that the college boys know how, his teachers that are dazzled by his behavior but eventually get to respect him on knowledge basis, his parents that love him in an almost unnatural way, putting aside any parent-like deception that could be considered a logical reaction that someone with an Asperger’s syndrome affected kid would be likely to manifest. While the last one, his detective skills, get him into a whole lot of trouble, but get him out of it too.